Sportivul secţiei de kempo a CSM Ploieşti, Edwin Petrea, a fost eliminat, ieri, în sferturile de finală ale categoriei „Juniori C, 48 kg” de la Campionatul Mondial de MMA IMMAF, ce se desfăşoară în aceste zile la Abu Dhabi.
Elevul lui Ghiocel Petrea a pierdut în faţa lui Abubakr Sattorov (Tajikistan) la capătul unei partide extrem de strânse, pe care inclusiv comentatorii canalului IMMAF.TV au văzut-o în favoarea sportivului nostru, fiind surprinşi, la final, de verdictul arbitrilor. „A fost un meci echilibrat, pe care Edwin l-a câştigat, în opinia mea, însă asta contează mai puţin acum. Edwin trebuia să facă mai mult, pentru că la astfel de competiţii trebuie să arăţi clar că eşti mai bun decât adversarul, altfel, rişti să ai parte de astfel de decizii. Sunt dezamăgit de faptul că nu a reuşit mai mult, dar vom continua să muncim şi să ne antrenăm pentru a dovedi că are valoare şi locul lui este printre cei mai buni din lume”, a declarat Ghiocel Petrea.
În primul meci al competiţiei de la Abu Dhabi, Edwin trecuse de ucraineanul Nazar Rudolf.
Medalia de aur a categoriei „Juniori C, 48 kg” a fost câştigată de irlandezul Alex Flanagan.