După Kenney Funderburk, Veljko Brkic şi Kwamain Mitchell, letonul Andris Misters este cel de-al patrulea străin pe care CSM Petrolul Ploieşti va miza în viitoarea ediţie de campionat a Ligii Naţionale de Baschet Masculin!
În vârstă de 30 de ani (născut pe 8 aprilie 1992 la Dobele – Letonia), Andris este un shooter ale cărui procentaje de la distanţă au fost, de-a lungul carierei, în zona a 40%, şi poate evolua atât ca Small Forward (3), cât şi ca Shooting Guard (2). Component al naţionalei Letoniei, este un jucător obişnuit să joace pentru obiective importante, venind la Ploieşti din postura de campion al Estoniei, cu Parnu Sadam, dar având în CV şi un titlu de campion al Letoniei, cu VEF Riga (2019).
Absolvent al Colegiului Jacksonville în 2017, Andris a jucat în primii doi ani de profesionism în ţara natală, pentru VEF Riga, cu care a fost vicecampion în 2018 şi campion în 2019, mediile din campionat fiind de puţin peste 9 puncte/meci, cu procentaje de la „3 puncte” de 42.9%. În cele două sezoane, a evoluat cu VEF Riga şi în VTB United League. Apoi, s-a mutat pentru două sezoane în Spania, evoluând la Melilla Sport Capital Baloncesto, formaţie din LEB Oro, cea de-a doua ligă a campionatului iberic. În cei doi ani, a avut medii de10, respectiv 12.3 puncte/meci, cu procentaje la aruncările de „afară” de 36.6%, respectiv 39.2%. În vara trecută,a revenit aproape de casă, evoluând în Estonia, la Parnu Sadam, formaţie cu care a devenit campion al ţării baltice. A jucat în 19 partide şi a avut medii de 11.9 puncte, 2.4 recuperări şi 1.7 pase decisive, procentajul de la „3 puncte” fiind din nou foarte bun: 39.1%! A avut şi două meciui în FIBA Europe Qualifiers, cu medii de 15 puncte, dar şi 29 de apariţii în „Latvian-Estonian Basketball League”, cu medii de 12.8 puncte/meci.
“Am schimbat puţin tipologia echipei faţă de sezonul trecut şi aveam nevoie de un jucător cu astfel de calităţi, Andris fiind un shooter foarte bun, dar şi un sportiv cu calităţi atletice deosebite. Ne-a atras şi faptul că este obişnuit să joace pentru obiective importante, la fel ca în cazul lui Kwamain Mitchell, de exemplu, care vine din postura de campion al Elveţiei, aşa că avem încredere că am făcut o alegere bună, iar suporterii echipei noastre vor fi încântaţi să-l vadă jucând pentru CSM Petrolul Ploieşti”, a declarat coordonatorul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
În afara celor patru străini, CSM Petrolul Ploieşti mai are înţelegeri cu Octavian Popa Calotă, Christian Chiţu şi Bogdan Ştefan Popa, cărora li se adaugă tinerii Codruţ Dinu, George Angelian, Robert Pătraru, Odysseas Iancu şi Mihai Comănescu.
Galerie foto (FIBA Basketball):