Trei sportivi ai secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat, în perioada 15-17 iulie, la Cupa Europeană de Judo pentru Juniori U21 (2002-2004), competiţie ce a avut loc în localitatea Paks, din Ungaria. Juniorul Rareş Arsenie (2004) a reuşit să ocupe locul al V-lea la categoria “90 kg”, iar cadeţii Vanessa Tolea (2006) şi Alexandru Petre (2005) s-au clasat pe poziţia a VII-a la categoriile lor de greutate.
Rareş Arsenie (foto, în meciul cu Safrany Peter) a ocupat locul al V-lea la “90 kg” după ce a câştigat în primele două tururi la David Illmer (Austria) şi Guilherme Morais (Brazilia), apoi a trecut, în sferturi de finală, de Demirtas Cem (Turcia), însă a cedat, în semifinală, în faţa lui Tornike Poladishvili (Georgia). În lupta pentru medalia de bronz a pierdut în faţa ungurului Safrany Peter, numărul 1 mondial în clasamentul juniorilor.
Parcursul Vanessei Tolea la categoria “57 kg” a început cu două victorii consecutive, la Yara Tarabay (Liban) şi Venla Laiho (Finlanda), însă a continuat cu o înfrângere la Yildiz Ozlem (Turcia), în sferturi de finală. În recalificări, Vanessa a trecut de Latifa Abbasova (Azerbaidjan), însă a pierdut apoi în faţa turcoaicei Aysenur Karadag.
În fine, Alexandru Petre (foto) a fost al VII-lea la categoria „100 kg” după următorul traseu: victorie în primul tur la Tompa Marton (Ungaria), înfrângere în faţa lui Kenny Liveze (Franţa), succes în recalificări în faţa lui Jean Carletti (Italia) şi eşec în faţa neamţului Kilian Kappelmeier.
La competiţia de la Paks au participat 380 de sportivi din 34 de ţări. Cei trei judoka ai clubului nostru vor participa, până miercuri, tot la Paks, la un stagiu international de pregătire.
La club, ei sunt antrenaţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.
Foto: eju.net