Pe lângă preocuparea legată de conturarea loturilor pentru sezonul următor, pauza de vară le oferă antrenorilor din baschetul românesc prilejul de a participa la diferite cursuri de perfecţionare organizate în Europa. Astfel, antrenorul principal al echipei noastre, Mihai Popa, se află în aceste zile la Valencia, la un astfel de Clinic, iar coordonatorul secţiei, Ionuţ Ivan, cel care pregăteşte grupele de juniori U19 şi U13 ale clubului, a participat, în perioada 1-2 iulie, la un eveniment similar desfăşurat la Belgrad.
Mihai Popa (în foto, alături de Zeljko Obradovic, de bunul său prieten Mihai Silvăşan, antrenorul campioanei U-BT Cluj-Napoca şi de antrenorul secund de la FC Argeş din sezonul trecut, Ştefan Odea) participă, la Valencia, la un stagiu organizat de Procoach Basketball, la care, printre lectori, se numără nume importante de tehnicieni din baschetul European: Zeljko Obradovic (Partizan Belgrad), Bozidar Maljkovic (fost mare antrenor, de 4 ori câştigător al Euroligii cu Jugoplastika, Limoges şi Panathinaikos), Sergio Scariolo (antrenorul echipei naţionale a Spaniei), Gianis Sfairopoulos (Maccabi Tel Aviv), Xavi Pascual (Zenit Sankt Petersburg) sau Igor Kokoskov (antrenor asistent la Brooklyn Nets, în NBA).
La rândul lui, Ionuţ Ivan a fost prezent, la începutul lunii, la un Clinic al antrenorilor organizat la Belgrad de Serbian Association of Basketball Coaches, ajuns la a 21-a ediţie şi intitulat „Basketball Clinic Dusan Ivkovic”, după numele celebrului antrenor sârb care a fondat asociaţia, decedat anul trecut. Printre tehnicienii care le-au vorbit antrenorilor prezenţi s-au numărat Ettore Mesina (Olimpia Milano), Dusan Alimpijevic (Bursaspor) sau Israel Gonzalez (ALBA Berlin).