Echipa de handbal junioare 4 a CSM Ploieşti are o victorie şi o înfrângere după prima zi a Turneului Final de la Timişoara, iar mâine trebuie să câştige partida cu Sporting Ghimbav pentru a-şi asigura calificarea în Grupele Principale ale competiţiei.
Formaţia pregătită de Leonard Cristescu a debutat cu o victorie clară obţinută dimineaţă în faţa celor de la ACS OK Sport Oneşti, scor 41-21 (14-9, 14-9, 13-3), dar a cedat în al doilea meci al zilei, cu CS Chimia Râmnicu Vâlcea, scor 20-25 (5-6, 9-10, 6-9), la capătul unei partide extrem de strânse, aşa cum o arată şi rezultatele primelor două reprize, dar în care există şi dubii privind respectarea de către adversare a regulamentului în privinţa folosirii minim o repriză a ambilor portari trecuţi în raportul de arbitraj…
CSM Ploieşti – ACS OK Sport Oneşti 41-21 (14-9, 14-9, 13-3)
Au jucat: B. Vesel, B. Biota – D. Gheorghe (10 goluri), S. Curcan (9), B. Brânzaru (5), A. Filip (4), A. Matei (4), A. Alecu (3), A. Georgescu (2), M. Andronache (2), A. Dincă (1), I. Anghelache (1) şi A. Dorobăţ.
CS Chimia Râmnicu Vâlcea – CSM Ploieşti 25-20 (6-5, 10-9, 9-6)
Au jucat: B. Vesel, B. Biota – B. Brânzaru (10), D. Gheorghe (3), A. Dorobăţ (2), A. Georgescu (2), S. Curcan (1), A. Matei (1), M. Andronache (1), A. Dincă, A. Filip, I. Anghelache şi A. Alecu.
În celelalte două meciuri de astăzi, s-au înregistrat rezultatele: CS Chimia Rm. Vâlcea – Sporting Ghimbav 36-22 (10-6, 12-9, 14-7) şi ACS OK Sport Oneşti – Sporting Ghimbav 25-22 (9-8, 11-6, 5-8).
În urma rezultatelor consemnate astăzi, CSM Ploieşti are nevoie de o victorie în meciul programat mâine dimineaţă, la ora 10.15, în compania ultimei clasate, Sporting Ghimbav, pentru a trece în Grupele Principale.