Judoka Rareş Arsenie a cucerit, în acest weekend, titlul de vicecampion naţional de seniori la categoria „90 kg” cu prilejul Finalei Campionatelor Naţionale, competiţie ce a avut loc în Sala „Horia Demian”, din Cluj Napoca.
Sportivul legitimat la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti repetă, astfel, performanţa din urmă cu un an, atunci când obţinea argintul la Poiana Braşov, cele două medalii fiind cu atât mai preţioase cu cât tânărul judoka este abia acum în primul an de „U21”, urmând să împlinească 18 ani pe data de 8 iunie. Acelaşi Rareş Arsenie a ocupat locul al V-lea în concursul „open”, în care a avut ghinionul să-l întâlnească în meciul pentru medaliile de bronz pe Vlăduţ Simionescu (locul 14 la Olimpiadă, 160 kg).
Alte două locuri V au fost obţinute de Ştefan Niţescu (-73 kg) şi Alexia Cristea (-48 kg).
La competiţia de la Cluj-Napoca au participat 150 de sportivi de la peste 60 de cluburi din ţară.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Cosmin Slăveanu şi Doru Munteanu.