Antrenorul echipei naţionale de baschet a României, Dragan Petricevic, a stabilit lotul cu care va aborda meciurile cu Luxemburg şi Albania din prima fază a FIBA EuroBasket 2005 Pre-Qualifiers, iar printre „tricolori” se va număra şi jucătorul echipei noastre, Bogdan Popa. Acesta revine în atenţia selecţionerului după ce nu a fost convocat la „dubla” precedentă cu Albania şi Luxemburg, de la sfârşitul lunii februarie, la care ar fi trebuit să fie prezent un alt jucător de la CSM Petrolul Ploieşti, Christian Chiţu. Din păcate, din cauza unei accidentări, Chiţu nu a putut onora acea convocare.
Acţiunea Luxemburg-Albania prevede un stagiu de pregătire la Timişoara, în perioada 22-29 iunie, apoi meciul de pe teren propriu cu Luxemburg (30 iunie, Sala „Constantin Jude”) şi, pe 3 iulie, meciul din deplasare cu Albania.
Bogdan Popa va împlini curând 25 de ani (pe 4 iunie) şi vine după un sezon în care a evoluat în 29 de partide pentru CSM Petrolul Ploieşti cu medii de 5.2 puncte şi 2.6 recuperări în aproape 14 minute petrecute pe parchet în fiecare meci.
Lista completă a baschetbaliştilor convocaţi pentru dubla cu Luxemburg şi Albania este următoarea: Emanuel Căţe (UCAM Murcia – Spania), Dragoş Diculescu (Lanstede Hammers Zwolle – Olanda), Tudor Gheorghe (FC Argeş Piteşti), Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), Marcu Badiu (CSO Voluntari), Patrick Richard (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), Luca Vasile (Rapid Bucureşti), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Mihai Măciucă (FC Argeş Piteşti), David Vida (CSO Voluntari), Nandor Kuti (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), Rolland Torok (CSO Voluntari), Bogdan Popa (CSM Petrolul Ploieşti), Rareş Uţă (BC CSU Sibiu), Alexandru Olah (SCM OHMA Timişoara). Pe lângă cei 15 sportivi menţionaţi, pe lista pentru eligibilitate transmisă la FIBA se mai află Kristopher Richard şi Tudor Fometescu, ambii de la CSM CSU Oradea, care vor putea fi convocaţi în regim de urgenţă.
România se află pe prima poziţie în cadrul grupei B, cu două victorii din tot atâtea meciuri disputate, şi are ca obiectiv calificarea în faza secunda din FIBA EuroBasket 2025 Pre-Qualifiers.