Antrenorul echipei de baschet seniori a clubului, Mihai Popa, ne-a oferit concluziile primului sezon petrecut de CSM Petrolul Ploieşti în Liga Naţională, vorbind apoi şi despre planurile pentru ediţia de campionat „2022-2023”, care se anunţă mult mai dificilă în condiţiile în care vor retrograda patru dintre cele 18 formaţii înscrise la start.
Întorcându-ne puţin în vara trecută, în ce moment a venit pentru Mihai Popa provocarea CSM Petrolul Ploieşti?
Mihai Popa: Eram în discuţii la Mediaş, acolo unde sunt stabilit, să vedem dacă putem crea o nouă echipă, tot la nivelul Clubului Sportiv Municipal, însă mă bucur că am ales varianta Ploieşti pentru că acolo nu s-a concretizat nimic. Nu antrenam, eram într-o perioadă în care studiam, participam la clinicuri online şi încercam să mă pregătesc pentru partea următoare a carierei, în aşteptarea unei oferte. Cam în aceeaşi perioadă a mai apărut o propunere de la Sibiu, dar pe parte de coordonare a grupelor de juniori, însă prima discuţie o avusesem cu Ionuţ şi am declinat acea ofertă, chiar dacă era mai aproape de casă. În primul rând pentru că sunt un om de cuvânt şi, bineînţeles, pentru că am apreciat această şansă ca fiind mult mai provocatoare, eu dorindu-mi să antrenez seniori şi, mai ales, în Liga Naţională.
Nu era riscant să preiei o nou-promovată, ştiut fiind decalajul valoric dintre cele două eşaloane ale baschetului românesc?
M.P.: Era, dovadă că discuţia avută la început cu conducerea clubului a fost, evident, pe tema obiectivului salvării de la retrogradare cu bugetul propus, însă eu am fost de părere că dacă facem lucrurile cum trebuie şi alegem bine jucătorii nu vom avea probleme. Ulterior, federaţia a schimbat regulile şi nu a mai retrogradat nimeni, presiunea asupra competiţiei fiind, evident, mult redusă.
A fost o vară agitată pentru tine şi coordonatorul secţiei, Ionuţ Ivan…
M.P.: Da. Bine, de obicei se ştie că acestea sunt perioadele dense, cu mult scouting, multe negocieri, întâmpini multe refuzuri, mai ales fiind la o echipă nou-promovată, pe care mulţi jucători – şi mă refer în special la cei străini – o privesc cu circumspecţie. Face parte din „agenda” oamenilor din baschet să aibă mult de lucru vara, când se conturează loturile de jucători.
Ce ştiai despre lotul cu care echipa a promovat?
M.P.: Din fericire, fusesem prezent la turneul de promovare de la Ploieşti pentru a vedea nivelul din liga secundă şi a urmări, cu gândul la acel proiect de la Mediaş, ce jucători aş putea lua pentru a forma acolo o echipă cu obiectiv promovarea.
Care a fost strategia pentru a construi lotul de Liga Naţională?
M.P.: Păi, în principiu, prima dată alegi jucătorii cheie, iar pentru sezonul pe care tocmai l-am încheiat românii au fost jucătorii cheie, ţinând cont de faptul că regulamentul ne-a obligat să folosim un „U23” în prima repriză şi, apoi, un român în partea secundă. Motiv pentru care Christian Chiţu a şi fost primul adus, din ce îmi aduc aminte.
Apoi, în privinţa străinilor, cum se acţionează?
M.P.: La străini cauţi un coordonator de joc, poziţia 1, şi un pivot, poziţia 5, mai ales aceştia din urmă, jucătorii mari, fiind mai scumpi şi mai greu de găsit. Apoi, după ce-i găseşti pe aceştia, în funcţie de buget cauţi pentru celelalte poziţii ţinând cont de banii pe care îi ai, dar şi să nu fie discrepanţe prea mari între ei, pentru că apar alte probleme.
Trăgând linie, aţi fost mulţumiţi de cum aţi ales în vara trecută?
M.P.: În mare, eu zic că am ales destul de bine. Din păcate, am avut probleme cu Vaughn, care a trebuit să plece deşi era cel mai scump jucător al nostru şi avea un CV foarte bun, aşa că a trebuit să ne reorientăm într-un moment în care piaţa nu mai era chiar atât de bogată. În rest, o spun atât jocul, cât şi clasarea finală, cred că am fost destul de inspiraţi pentru o echipă nou-promovată, care a avut un buget de partea a doua a clasamentului, ca să zic aşa. Gândul meu a fost să creăm un lot cât mai bun şi să practicăm un baschet de calitate, pentru că acesta aduce, evident, şi rezultatele. În bună măsură am reuşit din acest punct de vedere, chiar dacă am avut multe oscilaţii în joc. Dar şi acestea sunt normale, oarecum, la o echipă nou formată
Pe parcursul sezonului a apărut obiectivul accederii în play-off…
M.P.: Da, rezultatele ne-au dus acolo şi am încercat să profităm cât am putut, dar s-a văzut că, dacă nu suntem acolo, nu am meritat. Avem nevoie de mai multă muncă şi mai multă continuitate în ceea ce facem. Campionatul a fost foarte echilibrat, oricare echipă putând bate pe oricine, aşa că a contat foarte mult forma de moment, chiar şi inspiraţia unor jucători în ziua meciului. Nu a fost meci în care să poţi spune că eşti favorită certă.
Care a fost cel mai slab meci făcut în acest sezon?
M.P.: Au fost mai multe în care am fost slabi, unul fiind cel de acasă, cu Timişoara, apoi ambele meciuri cu Constanţa, în care parcă n-am putut respecta nimic din ce am pregătit. În timpul sezonului, din cauză că toate echipele fac scouting şi pregătesc bine meciurile, accentul se pune pe detalii: un blocaj făcut bine, o pasă dată la timpul ei… Iar dacă un jucător nu are IQ-ul necesar provenit din trecut pentru a respecta ce i se cere, degeaba primeşte informaţii, pentru că în moment de efort maxim nu se poate adapta situaţiei. Iar acolo se pierde cel mai mult. Cu cât poţi să-i faci pe jucători să pună în practică ce pregăteşti, cu atât rezultatele sunt mai bune.
Dar cel mai bun meci?
M.P.: Am făcut meciuri bune acasă cu Steaua, cu Oradea, cu Sibiu, iar în deplasare la Craiova, unde am respectat tot ce am pregătit şi am penalizat orice greşeală a lor, ceea ce a contat imens.
Una peste alta, se putea mai mult decât locul al 9-lea?
M.P.: Eu zic că dacă nu suntem acolo, nu am meritat să fim în play-off.
Privind spre sezonul următor, ce planuri avem?
M.P.: Bineînţeles, vrem să păstrăm un nucleu de jucători din sezonul abia încheiat şi, ţinând cont de regulament, care acum impune doi jucători autohtoni în prima repriză indiferent de vârstă şi unul după pauză, primii paşi vor viza tot jucătorii români. Vom avea nevoie de 4-5 jucători români de valoare apropiată, de preferat compatibili pe posturi, însă rămâne de văzut ce putem face pentru că preţurile lor au cam explodat şi nu va fi uşor.
Procentual, raportat la sezonul trecut, câţi dintre jucători se vor regăsi şi în campionatul următor?
M.P.: Probabil vom păstra cam 50% din lotul cu care am încheiat sezonul. Ne-am dori să ţinem şi dintre jucătorii străini, probabil doi, dar este devreme şi, în plus, nu ştim cum ne putem încadra în buget. Au fost ceva discuţii preliminare, însă nu putem vorbi despre ceva concret în acest moment.
Cum va fi campionatul 2022-2023 o dată cu schimbarea de sistem competiţional?
M.P.: Va fi clar mai dificil, retrogradând 4 echipe din 18, şi va fi, totodată, o provocare pentru jucătorii români să demonstreze că au valoare şi că regula aceasta care-i avantajează este justificată.
În principiu, cam ştim cu cine vom juca în prima fază a campionatului viitor, în prima grupă urmând să se regăsească, alături de CSM Petrolul, Craiova, Sibiu, Târgu Jiu, Rapid, Ciuc, o nou-promovată plus echipele de pe locurile 1 şi 4 în acest sezon. Cum va fi?
M.P.: E greu de anticipat acum, pentru că nu ştim ce bugete vor avea, dar, din ce se aude, peste tot se fac eforturi pentru a avea mai mulţi bani la dispoziţie într-un sezon în care vor retrograda patru echipe. O să fie un campionat greu şi echilibrat în ambele zone ale clasamentului, în care în prima parte toată lumea va trage pentru a fi între primele cinci ale fiecărei serii, pentru a scăpa de retrogradare. Evident, mă refer la formaţiile care au acest obiectiv, nu la cele care îşi propun câştigarea campionatului.
Vă puteţi propune mai mult decât în sezonul care s-a încheiat?
M.P.: Va fi destul de greu să putem emite pretenţii să fim mai sus decât anul acesta cu acelaşi buget. Teoretic va fi o luptă mult mai mare, pentru că lucrurile stau cu totul diferit faţă de un sezon în care nu a retrogradat nimeni, aşa că şi la noi ar fi bine dacă s-ar găsi resurse pentru a creşte puţin nivelul. Venim după un campionat în care am avut linişte din punct de vedere financiar, lucru pentru care trebuie să le mulţumim celor care conduc clubul şi, evident, oraşul, pentru că banii vin de la Consiliul Local, iar acest aspect ne poate ajuta să construim o echipă mai bună, încrederea jucătorilor în CSM Ploieşti fiind în creştere tocmai datorită seriozităţii din ultimul an.
La final, spuneţi-ne ceva despre suporterii echipei!
M.P.: Eu cred că s-a creat o emulaţie în jurul echipei, iar după perioada de pandemie au venit tot mai mulţi spectatori la meciurile noastre, lucru care, cred eu, s-a întâmplat datorită rezultatelor şi, implicit, jocului plăcut practicat de echipă. La meciurile de pe teren propriu nu am avut oscilaţii prea mari, iar asta ne-a şi adus mai multe victorii, pe care lumea le-a apreciat. Una peste alta, suporterii au avut un aport substanţial la multe dintre succesele din acest an, şi mă refer aici atât la galerie, cât şi la ceilalţi spectatori care vin şi ne susţin, iar obiectivul nostru va fi, cu siguranţă, şi în sezonul viitor, acela de a le oferi cât mai multe bucurii când vin la sală!