În acest weekend, Sala Polivalentă din Bucureşti a fost gazda Cupei Europene de Judo pentru Cadeţi – „U18”, competiţie ce punctează în clasamentul mondial al acestei categorii de vârstă, iar CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a fost reprezentat de doi sportivi: Bogdan Petre (+90 kg) şi Vanessa Tolea (52 kg).
Cea mai bună performanţă a fost realizată de Bogdan Petre, care a reuşit să obţină medalia de argint după următorul parcurs: victorii la Ştefan Kovinic (Muntenegru) şi la Mateja Borojevic (Serbia) în primele două tururi, apoi suuces în semifinală în faţa românului Darius Georgescu şi înfrângere în finală în lupta cu turcul Recep Ergin.
Vanessa Tolea a ocupat locul al V-lea la categoria ei de greutate după ce a trecut, pe rând, de Vusala Hajiyeva (Azerbaidjan) şi Silvia Pomană (România), apoi a pierdut în semifinale la Seyma Yildirim (Turcia), care avea să şi câştige medalia de aur, după care a fost învinsă în lupta pentru „bronz” de Sara Jocic (Serbia).
La competiţia din Capitală au participat 348 sportivi din 25 de ţări ale Europei.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.