Echipa de baschet băieţi „U19” a CSM Ploieşti a cucerit medaliile de bronz ale campionatului după ce a câştigat, astăzi, finala mică a Turneului Final de la Târgovişte, cu ABC Leii Bucureşti, scor 70-64 (16-12, 12-16, 14-13, 12-13, 16-10), după o repriză de prelungiri.
Ieri, băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Marian Angelian au pierdut semifinala cu CS Dinamo CSŞ Nr. 6 Bucureşti cu 50-83 (6-25, 17-17, 19-16, 8-25), adversarii – având în lot şi jucători de la prima echipă a „câinilor” – fiind, indiscutabil, favoriţii turneului de la Târgovişte.
Finala mică de astăzi a fost extrem de spectaculoasă prin desfăşurarea ei, cele două echipe nereuşind să se desprindă la diferenţe prea mari. CSM Ploieşti a condus la început cu 14-5, dar adversarii au revenit şi s-a mers „cap la cap” până aproape de finalul timpului regulamentar, când bucureştenii păreau să se fi desprins în învingători: 50-44 (minutul 36). Comănescu a venit, însă, cu două „triple” consecutive, am intrat, totuşi, în ultimul minut, cu deficit de patru puncte, 50-54, însă apărarea şi-a făcut treaba şi, profitând şi de câteva decizii pripite ale adversarilor, între care şi un fault ofensiv inutil, Chirilă şi Dumitrescu, ambii de la linia de fault, au înscris patru „libere” ce au trimis meciul în prelungiri, după 54-54 la finele celor 40 de minute. Puteam câştiga, chiar, în ultima secundă, după o fază în care „leii” au grăbit inexplicabil ultimul atac şi am avut şansa unei contre prin Vlad Oţelea, care a înscris însă după expirarea timpului de joc.
Ne-am revanşat însă în prelungiri, atunci când Comănescu şi-a continuat seria bună de la distanţă, reuşind încă trei coşuri de „3 puncte”, şi, după un final în care adversarii au ratat mult, fiind nevoiţi apoi să faulteze, diferenţa a fost clară în favoarea băieţilor noştri: 70-64!
Lotul pe care Ionuţ Ivan şi Marian Angelian l-au folosit în turneul de la Târgovişte a fost format din: Mihai Comănescu, Alexandru Chirilă, Cristian Velcea, David Petre, Dorian Aniculăesei, Andrei Rogozanu, Vlad Oţelea, Luca Dănescu, Ştefan Iliescu, Cristian Muşuroia, Ştefan Popa şi Bogdan Dumitrescu. Nu au putut juca, dar au fost alături de băieţi, alţi doi jucători care au evoluat în precedentele turnee, Odysseas Iancu şi Cristian Velcea.
Pe lângă satisfacţia obţinerii medaliilor de bronz, rămâne dilema legată de faptul că „U19” a fost singura categorie de vârstă la care Federaţia Română de Baschet a „omis” să publice în regulament şi „ţintarul” turneului final şi, pe criterii care ne scapă, s-a ajuns ca într-una dintre semifinale să se confrunte echipele cu victorii pe linie în sezonul regulat, iar în cealaltă să fie faţă în faţă… gazdele turneului final, CSŞ Târgovişte (4 victorii/2 înfrângeri) şi ABC Leii Bucureşti (2 victorii/4 înfrângeri!!!).
CSM Ploieşti – CS Dinamo CSŞ Nr. 6 Bucureşti 50-83 (6-25, 17-17, 19-16, 8-25)
CSM Ploieşti: Al. Chirilă (16, 4×3), M. Comănescu (13, 4×3), B. Dumitrescu (8), D. Petre (4), A. Rogozanu (3, 1×3), Cr. Muşuroia (2), Şt. Iliescu (2), D. Aniculăesei (2), L. Dănescu, V. Oţelea şi Şt. Popa.
CSM Ploieşti – ABC Leii Bucureşti 70-64 (16-12, 12-16, 14-13, 12-13, 16-10)
CSM Ploieşti: M. Comănescu (20 puncte, 6×3), Al. Chirilă (19, 1×3), B. Dumitrescu (17), D. Petre (8), V. Oţelea (4), L. Dănescu (2) şi C. Muşuroia.