Multipla campioană de junioare şi tineret a României, Livia Botica, face parte din lotul cu care ţara noastră participă, în această perioadă, la Campionatele Europene de Box pentru Tineret de la Sofia (Bulgaria).
Sportiva pregătită la club de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea, care va concura la categoria „81 kg”, se află de ieri în ţara vecină alături de cele zece colege de lot selecţionate de antrenorii Adrian Lăcătuş (coordonator) şi Constantin Gălbenuşe (principal): Ramona Drăgan (48 kg, CSM Slatina), Roxana Hamza (50 kg, CS Basti Box Salonta), Margareta Hidigan (52 kg, CSM Zalău), Ana Maria Romanţov (54 kg, ACS Power Iaşi), Nicoleta Banciu (57 kg, CSA Steaua), Timea Motogan (60 kg, CSM Bistriţa), Andra Sebe (66 kg, CSA Steaua), Alina Creţu (70 kg, CSM Danubiu Tulcea), Maria Cimpoieru (75 kg, CS Năvodari) şi Loredana Parpa (+81 kg, CSM Danubiu Tulcea).
Competiţia de la Sofia se desfăşoară până pe data de 22 aprilie.