Doi dintre sportivii de valoare ai secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Alexandru Petre şi Vanessa Tolea, au participat, în acest weekend, la Cupa Europeană de Juniori 2 – „U18” de la Teplice (Cehia), competiţie ce punctează în clasamentul mondial al cadeţilor.
Alexandru Petre a reuşit să obţină medalia de bronz la categoria „+90 kg” la capătul unui parcurs ce a început cu o înfrângere în faţa georgianului Shotiko Gochiashili, dar a continuat cu patru victorii consecutive: în recalificări în faţa cehului Adam Schor, apoi în faţa estonului Ruslani Ursaki şi a francezului Fedy Khazri şi, în lupta pentru medalie, în faţa turcului Recep Ergin!
Vanessa Tolea a ocupat locul al V-lea la categoria „52 kg” după ce a trecut în primele trei tururi de Maria Mendes (Portugalia), Maja Zmuda (Polonia) şi Laura Igaz (Ungaria), pierzând, însă, apoi, în semifinală la Gaia Massimetti (Italia) şi în lupta pentru „bronz” la Helene Riegert (Germania).
La competiţia din Cehia au participat 562 de sportivi din 29 de ţări.
Cei doi reprezentanţi ai clubului nostru participă, după competiţie, tot la Teplice, la un stagiu internaţional de pregătire.
Cei doi sportivi sunt pregătiţi la club de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.