Play-off-ul Ligii Naţionale e tot mai departe de echipa de baschet seniori a clubului după înfrângerea suferită în această seară, în Giuleşti, în restanţa cu Rapid, scor 77-91 (21-23, 21-13, 16-26, 19-29).
A fost un meci în care am jucat doar o repriză, impresia fiind că planul tactic, bazat mult pe jocul cu pivotul, în condiţiile în care adversarii au avut probleme la „interior” în ultima vreme, a fost pus corect în practică numai până la pauză. Atunci când am şi condus, de altfel, cu 42-36, în ciuda unei zile mizerabile la şuturile de „3 puncte” (0/9 în primele 20 de minute), compensată însă de superioritatea netă din „căciulă”.
La reluare, însă, parcă n-a mai mers nimic: în timp ce Rapidul a înscris, la fel ca în jocul cu Galaţiul, incredibil de „afară”, având în partea secundă un ireal 58% (7/12), iar cei trei americani ai gazdelor au făcut ce au vrut în atac, adunând 70 de puncte, noi ne-am chinuit să găsim plasa coşului de la distanţă, Chiţu înscriind abia aproape de final primul şi… singurul coş de „3” al nostru, am „uitat” să luptăm în defensivă şi, în ciuda scorului net favorabil la recuperări, 50-28 (19-3 la „ofensive”!!!), nu am ştiut să le transformăm în puncte. Iar scorul reprizei secunde spune totul: 55-35 pentru Rapid!
Antrenorul Mihai Popa i-a folosit în această seară pe: Sekulovic (24 puncte), Jordan (21), Milin (9), Hammond (6), Magdevski (6), Watson (6), Chiţu (5, 1×3), Negoiţescu, Popa-Calotă, B. Popa şi C. Dinu.
După restanţele disputate astăzi, CSM Petrolul Ploieşti are acelaşi număr de victorii ca Dinamo, adversara directă în lupta pentru locul al 8-lea, şi are nevoie să obţină cu un succes mai mult decât bucureştenii în meciurile care mai sunt de disputat: noi jucăm cu CSM Târgu Jiu (d), FC Argeş (d), U-BT Cluj-Napoca (a) şi CSU Sibiu (d), iar Dinamo mai are de întâlnit Craiova, de două ori, Neptun Constanţa (a) şi Steaua (d).
Următoarea partidă a băieţilor noştri este programată sâmbătă seară, începând cu ora 19.00, pe terenul celor de la CSM Târgu Jiu.