Campioană naţională anul trecut la „U12”, echipa de baschet „U13” a CSM Ploieşti şi-a cotinuat „defilarea” prin campionat cu prilejul turneului cu numărul 5 al sezonului, primul semifinal, desfăşurat ieri şi astăzi la Baia Mare. Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan au câştigat din nou la scoruri mari cele trei partide disputate în Grupa a V-a, ieri trecând cu 89-17 de gazdele de la ACS WildCats Baia Mare şi cu 108-20 de LPS Târgu Mureş, iar astăzi cu 76-16 de CSŞ Târgovişte.
Lotul de jucători pe care antrenorul Ionuţ Ivan l-a folosit la Baia Mare a fost următorul: Andrei Sebastian Nicolae, Vlad Alexandru Borcan, David Andrei Ilie, David Iordăchescu, Filip Barbu, Eduard Vasile, Roberto Săndulescu, Alexandru Petre, Ştefan Dobre, Teodor Mihalea, Tudor Mihalea, Darius Coman şi Rareş Tudorie.
CSM Ploieşti a ajuns la 15 victorii consecutive în acest sezon, toate obţinute la diferenţe de minim 46 de puncte, şi, înaintea Turneului Final, pentru care este deja calificată, mai are de susţinut meciurile Turneului 6, al doilea semifinal, care se va desfăşura în perioada 22-23 aprilie.