Sportivii secţiei de atletism a CSM Ploieşti au participat, în acest weekend, la Bucureşti (Sala de Atletism „Ioan Soter” din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”), la Campionatul Naţional de Copii 1 şi 2, respectiv Campionatul Municipal de Atletism, „Copii 3, 4 şi Spiriduşii”, cea mai bună performanţă fiind reuşită de Daria Popescu, la „Copii 3”.
Sportiva în vârstă de 11 ani a reuşit să ocupe locul al 2-lea în proba de aruncarea greutăţii cu o performanţă de 8.97 metri. Antrenoarea Maria Sîrbu a înscris în competiţie alţi doi sportivi, însă Alexandru Leonte (10 ani), a venit pe locul al 13-lea la „lungime”, cu 3.33 metri, iar Daniel Stan nu a prins finala la 50 metri.
La „Copii 1 şi 2”, dintre elevii lui Gabriel Hurmuz, cea mai bună clasare la Campionatul Naţional a avut-o Mihai Vlădoiu (13 ani), care a fost al 8-lea în proba de 200 metri, cu timpul de 28.41 secunde.
Altfel, secţia de atletism a CSM Ploieşti organizează selecţie atât la fete, cât şi la băieţi, fiind aşteptaţi copii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani. Mai multe detalii se pot obţine de la antrenoarea Maria Sîrbu (telefon 0726.972.155).