Boxerul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Marian Ghinoiu (54 kg), a părăsit Campionatul European de Box U23 de la Porec (Croaţia), după ce a pierdut în această seară în faţa azerului Ruslan Gadîrov, în sferturile de finală ale competiţiei.
Sportivul ploieştean a cedat cu 5-0 un meci în care a fost numărat de arbitrul de ring în două rânduri, reuşind doar ca în repriza a treia, atunci când a simţit că trebuie să rişte totul, să-i impresioneze pe doi dintre arbitrii judecători.
CSM Ploieşti a fost reprezentat la competiţia continentală de trei sportivi, fraţii George şi Iulian Dumitrescu fiind eliminaţi în primul tur.