În calitate de administrator al stadionului “Ilie Oană”, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a finalizat, ieri, demersurile privind obţinerea Certificatului de Securitate pentru următorii doi ani, astfel că arena îndeplineşte toate criteriile necesare pentru organizarea de meciuri oficiale în sezoanele competiţionale 2022-2023 şi 2023-2024.
Certificatul de Securitate se reînnoieşte din doi în doi ani şi, chiar dacă acesta expira la finalul actualului sezon competitional, CSM Ploieşti a demarat din timp procedura de prelungire, întrucât documentul îi este necesar clubului Petrolul Ploieşti la dosarul de licenţiere pentru ediţia de campionat 2022-2023.
Certificatul implică avize de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Expert tehnic autorizat pentru instalaţia de nocturnă, Electrica, Direcţia de Sănătate Publică şi Jandarmerie.
Pe de altă parte, în urma unei discuţii pe care Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a avut-o cu Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, în vederea menţinerii arenei la standarde ridicate, s-a convenit asupra semnării unui protocol prin care se va realiza înlocuirea instalaţiei de nocturnă cu una performantă, adaptată noilor tehnologii led folosite în domeniu.
Redeschis în septembrie 2011, Stadionul “Ilie Oană” are acreditare de categoria UEFA 4 şi va putea găzdui în continuare inclusiv meciuri internaţionale organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal sau a Uniunii Europene de Fotbal Asociaţie.