Baschet, Liga Naţională: ne refacem moralul în restanţa cu Miercurea Ciuc, de mâine!

Baschet, Liga Naţională: ne refacem moralul în restanţa cu Miercurea Ciuc, de mâine!

Echipa de baschet seniori CSM Petrolul Ploieşti susţine, mâine, începând cu ora 17.00, cel de-al treilea meci din seria de patru condensate într-un interval de două săptămâni, urmând să primească, în Sala „Olimpia”, vizita formaţiei CSM VSKC Miercurea Ciuc. Întâlnirea contează pentru etapa a 18-a şi a fost amânată în două rânduri la finalul lunii ianuarie, fiind programată iniţial pe data de 28, mutată pe 31 şi, apoi, reprogramată, fiecare dintre echipe confruntându-se la momentul respectiv cu cazuri de infectare cu Covid-19.

Echipa noastră vine după două înfrângeri consecutive şi nu îşi poate propune decât victoria în confruntarea de mâine, în condiţiile în care primeşte vizita ultimei clasate din Liga Naţională, Miercurea Ciuc fiind, totodată, una dintre cele două formaţii (alături de Rapid) care nu au câştigat vreodată în deplasare în acest sezon. Antrenorul Mihai Popa are la dispoziţie acelaşi lot din ultimele runde, singura incertitudine planând asupra utilizării lui Octavian Popa-Calotă, care nu a jucat în partidele cu OHMA Timişoara şi Athletic Constanţa din cauza unei accidentări.

În tur, echipa noastră s-a impus cu 89-63, principalii marcatori ai acelei partide, desfăşurată pe 10 octombrie 2021, fiind Matija Milin (20 puncte) şi Christian Chiţu (18 puncte).

La meciul de mâine, accesul publicului este liber, nemaifiind condiţionat în vreun fel după ce nu a mai fost prelungită starea de alertă. Programat să înceapă la ora 17.00, jocul va fi transmis de principaleele canale de sport din ţară, dar va putea fi urmărit şi prin intermediul canalului de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).

CSM Petrolul Ploieşti mai are alte două meciuri restante, cel cu Rapid, contând pentru etapa a 17-a, şi cel cu FC Argeş Piteşti, din runda a 19-a, ambele în deplasare. Totodată, Federaţia Română de Baschet a stabilit programul etapei a 23-a, meciul dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CSA Steaua Bucureşti urmând să se dipute luni, 14 martie, începând cu ora 18.00.