CSM Petrolul Ploieşti a intrat într-un program dens de meciuri în Liga Naţională de Baschet Masculin, mâine, începând cu ora 17.00, la Constanţa, fiind programată a doua partidă dintr-o serie de patru confruntări prevăzute în interval de 12 zile.
Înfrângerea suferită miercuri, în faţa Timişoarei, nu a picat bine după cele patru succese consecutive din „Olimpia”, dar ne face să strângem rândurile şi să ne mobilizăm înaintea întâlnirii de mâine, în care întâlnim din nou un adversar direct în lupta pentru play-off, ABC Athletic Neptun. Motivaţia este la cote înalte şi pentru că avem o revanşă de luat după înfrângerea din tur, 71-76, aşa că băieţii sunt decişi să lupte până la capăt în faţa unei echipe greu de „citit” în ultima vreme. Constanţa s-a schimbat mult faţă de partida din tur, având trei jucători străini noi, dar s-a „remarcat” prin inconstanţă în ultimele runde în special, în care a pierdut la Ciuc sau Focşani, dar a câştigat la Galaţi sau, acasă, cu CSM Oradea!
Antrenorul Mihai Popa va miza, la Constanţa, pe acelaşi lot de jucători din partida cu Timişoara, incert rămânând Octavian Popa-Calotă, care nu a intrat deloc miercuri, din cauza unei accidentări.
Meciul de la Constanţa va putea fi urmărit prin intermediul canalului de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).
Săptămâna viitoare, CSM Petrolul Ploieşti are programate alte două partide oficiale, ambele în Sala Sporturilor Olimpia: miercuri, de la ora 17.00, dispută restanţa din etapa a 18-a, cu CSM VSKC Miercurea Ciuc, iar la sfârşitul săptămânii, posibil duminică (programul rundei nu a fost, încă, stabilit), va juca în compania celor de la CSA Steaua Bucureşti, în cadrul etapei a 23-a a Ligii Naţionale.