Atleta Teodora Iancu participă, în acest debut de săptămână, la Craiova, la Etapa finală a Campionatului Naţional de aruncări lungi, ziua de astăzi fiind rezervată întrecerii junioarelor – „U20”, iar cea de mâine, senioarelor şi tineretului.
Sportiva pregătită de Augustin Iancu a reuşit, astăzi, să cucerească medalia de bronz la „aruncarea suliţei”, cea mai bună performanţă a sa fiind de 39.13 metri. Titlul de campioană naţională i-a rrevenit Alisiei Paruba (CSA Steaua), cu 44.51 metri, iar cel de vicecampioană, Loredanei Constantin (CSŞ Târgovişte), cu 39.92 metri.
Teodora Iancu va concura şi mâine, în competiţia rezervată senioarelor şi „U23”.