La debutul în sezonul 2021-2022, echipa de handbal juniori 4 a CSM Ploieşti s-a calificat pentru Faza Euro-Regiune a campionatului după ce a ocupat locul al 4-lea în turneul judeţean desfăşurat, astăzi, la Mizil.
Repartizaţi în Grupa A, elevii Gabrielei Enache au pierdut partida cu ACS Olimpic Mizil, scor 9-29, pentru ca, apoi, să câştige în faţa celor de la ACS Academia Junior Ploieşti, cu 22-20. Din postura de ocupanţi ai poziţiei secunde în grupă, ei au disputat, apoi, Finala mică a turneului, în compania Tricolorului Breaza, pe care au pierdut-o cu 19-6.
CSM Ploieşti s-a calificat, aşadar, de pe locul al 4-lea în Faza Euro-Regiune, în care va face parte din Ro3, alături de reprezentantele judeţelor Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu şi Teleorman.
Lotul de jucători pe care Gabriela Enache l-a folosit în turneul de la Mizil a fost următorul: Cristi Tarcău, Tudor Stan (portari), Ştefan Răducanu, Alexandru Stoica, Eduard Romee, Răzvan Florescu, David Nedelescu, Radu Popovici, Matei Pîrvu, Hussam Nofalia, Mario Zavragiu, Mario Morărescu, Alexandru Puiu, Andrei Popa, Alexandru Pop şi Iustin Dănac (jucători de câmp).