Informaţiile apărute recent despre ultima arenă intrată în circuitul echipei naţionale de fotbal a României, Stadionul „Steaua”, ne-au provocat să facem câteva comparaţii cu arena simbol a Ploieştiului, Stadionul „Ilie Oană”, în principal prin prisma cheltuielilor şi tarifelor implicate.
Aflat în al 11-lea an de funcţionare de la inaugurarea din septembrie 2011, stadionul nostru, încadrat în aceeaşi categorie UEFA 4 – Elite cu noua arenă din Ghencea, are, aşa cum se poate vedea şi din tabelul ce ilustrează articolul, cifre net superioare. Începând de la preţul de construcţie pentru un loc, aşa cum se obişnuieşte să se calculeze la nivel mondial – 1130 euro/loc, faţă de 3000 euro/loc, cazul Stadionului „Steaua” -, continuând cu cheltuielile pentru mentenanţa lunară, doar 15.000 euro în lunile de vară şi 27.500 euro în lunile de iarnă, comparativ cu aproximativ 100.000 euro, atât cât costă întreţinerea arenei bucureştene şi încheind cu tarifele pentru care stadionul poate fi închiriat.
Administratorul arenei din Ghencea, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, a anunţat că a încasat din partea Federaţiei Române de Fotbal circa 53.000 de euro pentru cele două meciuri susţinute în toamna lui 2021 de echipa naţională a României în compania reprezentativelor Armeniei şi Islandei, în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din Qatar. O medie, aşadar, de 26.500 de euro/meci, sumă de aproape cinci ori mai mare decât tariful practicat de CSM Ploieşti pentru închirierea stadionului „Ilie Oană” pentru acţiunile „tricolorilor” (6.000 euro/meci), nu puţine în ultimii ani.
Ca un „amănunt” demn de reţinut, tariful de la „Arena Naţională” este şi el destul de piperat comparativ cu cel de la „Ilie Oană”, un meci al echipei României pe cel mai mare stadion bucureştean costând 13.000 de euro plus serviciile de operare a arenei, care merg de la 4000, până la 10.000 de euro, în funcţie de procentul de ocupare a stadionului din capacitatea totală!