După prima victorie din 2022, pentru CSM Petrolul Ploieşti urmează, mâine, cea mai dificilă deplasare a sezonului, cea de pe terenul marii favorite la titlul de campioană în acest an, U-BT Cluj-Napoca. Formaţia pregătită de Mihai Silvăşan are numai victorii în competiţia internă, 12 în campionat şi 4 în Cupa României, şi s-a calificat în Top 16 Basketball Champions League după 5 succese şi o singură înfrângere în Grupa G, astfel că misiunea băieţilor noştri se anunţă extrem de complicată.
Pentru confruntarea programată mâine seară, cu începere de la ora 18.30, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca („în direct” pe Digisport şi Looksport), antrenorul Mihai Popa are la dispoziţie tot lotul de jucători, la fel ca în victoria de marţi, cu CS Municipal Târgu Jiu. Interesant este că tehnicianul echipei noastre va rata întâlnirea cu fostul lui coleg de la „U” Cluj, Mihai Silvăşan, care tocmai a fost depistat pozitiv cu Covid-19 şi nu va putea fi prezent la meci.
„Întâlnim o echipă care are cel mai mare buget din istoria baschetului românesc, cu jucători cu o experienţă extraordinară, unii dintre ei inclusiv în Euroligă, aşa că e clar că pornim cu şansa a doua. Totuşi, mergem să ne jucăm şansa, să practicăm un baschet bun, să ne respectăm planul de joc şi să ne pregătim, practic, pentru meciurile următoare, care sunt mai abordabile din punctul nostru de vedere”, a declarat managerul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
Altfel, Federaţia Română de Baschet a stabilit programul şi televizările rundelor a 15-a şi a 16-a a Ligii Naţionale, CSM Petrolul Ploieşti urmând să joace duminică, 16 ianuarie, de la ora 20.00, cu BC CSU Sibiu şi miercuri, 19 ianuarie, de la ora 18.00, cu CS Municipal Galaţi, ambele partide fiind programate în Sala Sporturilor Olimpia.