Echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti nu a reuşit să producă surpriza pe terenul primei clasate din Liga Naţională şi se întoarce de la Oradea cu o înfrângere la scor, 100-73 (22-21, 21-17, 29-27, 28-8), mult prea dură în comparaţie cu modul în care s-au desfăşurat lucrurile în primele trei sferturi ale partidei.
Au contat, din păcate, aşa cum era de aşteptat, absenţele lui Magdevski şi Sekulovic, vizibile în special spre final, când rotaţia superioară a gazdelor şi-a făcut efectul, dar şi ziua excelentă prinsă de orădeni la aruncările de „3 puncte”, procentajul de 56% (19/34) fiind greu de atins chiar şi la antrenamente.
Meciul a fost, practic, o cursă permanentă de urmărire pentru CSM Petrolul Ploieşti, care a avut replică de fiecare data când băieţii lui Cristi Achim au încercat să se desprindă pe tabela de marcaj. Totuşi, în ultimul sfert al partidei s-a intrat cu deficit de 7 puncte (65-72), moment în care Oradea a avut o serie de patru “triple” consecutive şi s-a dus la 84-69, lămurind, practic, soarta confruntării. Pe fondul degringoladei din jocul nostru ofensiv, a urmat un “run” de 10-0 al gazdelor şi un meci dus bine timp de 30 de minute avea să se încheie la o diferenţă de 27 de puncta, conturată, practic, în ultima secvenţă a meciului.
Antrenorul Mihai Popa i-a folosit în partida din această seară pe: Watson (19 puncte), Milin (18, 1×3), Hammond (14, 2×3), Jordan (9), Chiţu (7), Popa Calotă (4), Negoiţescu (2), B. Popa.
În etapa a 11-a, CSM Petrolul Ploieşti va juca, vineri, 10 decembrie, în Sala Sporturilor Olimpia, în compania celor de la CSO Voluntari.