Echipa de baschet juniori “U18” a CSM Ploieşti a participat, ieri şi astăzi, la cel de-al treilea turneu al sezonului, primul al fazei secunde, în care s-au calificat cele mai bune 40 de formaţii ale primelor două turnee desfăşurate în această toamnă. Băieţii pregătiţi de Eugeniu Melnic şi Ionuţ Ivan fac parte din Grupa a 5-a şi au jucat în Sala Liceului „Ion Neculce” din Târgu Frumos (Iaşi), turneul fiind organizat de ACS Petras Neamţ Piatra Neamţ, care nu dispune de o sală omologabilă la nivel „U18” şi îşi dispută meciurile de pe teren propriu în vecini.
CSM Ploieşti a câştigat, ieri, partidele cu ACS Petras Neamţ Piatra Neamţ, scor 78-67, şi CSŞ Tulcea, scor 74-70, şi a pierdut astăzi, cu 74-69, disputa cu ACS MC Ball Mangalia, bilanţul de două victorii şi o înfrângere clasând-o pe poziţia secundă a Grupei a 5-a, cu şanse mari de calificare în faza următoare a campionatului. Acolo unde merg primele două clasate plus cele mai bune 4 locuri 3 din cele 10 grupe, totul urmând să se decidă, însă, după turneele cu numărul 4, programate în weekend-ul 18-19 decembrie 2021.
Lotul de jucători folosit în turneul de la Târgu Frumos a fost următorul: Cristian Muşuroia, Luca Dănescu, Vlad Oţelea, Andrei Rogozanu, Ştefan Popa, Dorian Aniculăesei, Robert Chiva, David Petre, Theodor Sanda, Theodor Neguş şi Ştefan Iliescu.