Singura echipă de handbal juniori a clubului care a avut programat meci în acest weekend a fost cea a juniorilor 3, celelalte formaţii având „liber” fie datorită „ţintarului” seriilor din care fac parte, fie pentru că au încheiat sezonul de toamnă, cazul junioarelor 2.
Astfel, juniorii 3 au câştigat, astăzi, cu 40-28 (12-10, 17-10, 11-8) derbiul Seriei C, cu HC Junior BB Buzău, singura formaţie în faţa căreia pierduseră o repriză în acest sezon, şi sunt lideri autoritari ai grupei. Ramona Ştefan a folosit, astăzi, următorul lot de jucători: A. Manolache, A. Pop – A. Grigore (15 goluri), G. Roşu (7), L. Cr. Constantin (6), M. Sbîrnău (6), M. Costache (3), M. Duţă (2), P. Goran (1), R. Duţu, A. Ciobanu, V. Muraşcu, N. Milea, A. Năstase, R. Popescu şi Şt. Iliescu.
Partida de astăzi a fost ultima a anului pentru băieţi, întrucât ei vor sta în runda a 9-a, programată la sfârşitul săptămânii viitoare, după care campionatul se va întrerupe până pe 23 ianuarie 2022.
Echipa de juniori 2 a stat şi în acest weekend şi are programat ultimul meci al anului pe data de 4 decembrie, la AHC Dobrogea Sud Constanţa, în cadrul etapei a 5-a a Seriei D.
Echipa de junioare 2 a încheiat turul încă de săptămâna trecută şi are programat următorul meci pe data de 23 ianuarie 2022, în compania celor de la CSŞ 1 Constanţa.
Echipa de junioare 3 a stat în acest weekend şi va juca, sâmbăta viitoare, pe teren propriu, cu LPS I. Balaş Soter Buzău, în etapa a 8-a a Seriei D.
Echipa de junioare 4, care joacă în afara concursului în campionatul organizat de AJH Ilfov, a stat în acest weekend.
Galerie foto: