Echipa de baschet seniori a clubului susţine mâine seară, în Sala Sporturilor Olimpia, începând cu ora 18.00, un nou meci oficial, urmând să primească, în cadrul etapei a 9-a a Ligii Naţionale, vizita celor de la SCMU Craiova.
Cu un bilanţ de 4 victorii şi 4 înfrângeri, CSM Baschet Petrolul Ploieşti ocupă locul al 8-lea al clasamentului şi pare a avea o misiune dificilă mâine seară, oltenii venind de pe ultima treaptă a podiumului, acolo unde se situează graţie celor 5 succese şi 3 eşecuri înregistrate până acum. Va fi greu, dar nu imposibil, în contextul în care Craiova a pierdut, spre exemplu, la Rapid, formaţie pe care noi o învingeam lejer, în etapa a 2-a, în „Olimpia”.
„Ne dorim să depăşim acest moment mai dificil pe care îl traversăm şi să arătăm că ultimele două înfrângeri, în special, au fost conjuncturale, fiind determinate doar de unele momente ale jocului în care adversarii au ştiut să profite de slăbiciunile noastre. Nu este uşor să treci peste un meci precum cel cu Steaua pe care l-ai avut în mână, dar sper că tocmai asta îi va motiva pe băieţi să arate că sunt puternici şi că eşecul din Bucureşti a fost doar un accident”, ne-a declarat managerul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
Programat să înceapă la ora 18.00, meciul va fi transmis de canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).