Sportiva antrenată de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea, Maria Livia Botică, şi-a asigurat o medalie la Campionatul European de Box pentru Tineret de la Budva (Muntenegru) după ce a câştigat, în această seară, prin RSC (Referee Stop Contest) în prima rundă meciul cu poloneza Maria Pepek.
A fost o repriză în care cele două sportive nu s-au menajat deloc şi au stat permanent „la bătaie”, Livia începând uşor ezitant şi primind chiar şi un avertisment din partea arbitrului de ring pentru ţinere, dar a revenit apoi cu o serie de croşee care au făcut ca poloneza să fie numărată în nu mai puţin de trei rânduri. Ultima oară, decisiv, chiar pe gongul de final al primei runde!
În semifinale, sportiva clubului nostru va avea o misiune extrem de dificilă, urmând să o întâlnească, joi, pe reprezentanta Rusiei, Maria Proskunova, care a stat în primul tur. În cealaltă semifinală se întâlnesc Senanur Kocaoglu (Turcia) şi Raisa Piskun (Ucraina).
Celălalt reprezentant al CSM Ploieşti la „europenele” de tineret rămas în competiţie, Iulian Dumitrescu, va încerca mâine să facă şi el pasul spre medalii, urmând să-l întâlnească în sferturile de finală ale categoriei „75 kg” pe ucraineanul Oleksander Balabin.