Debutul spectaculos în Liga Naţională, cu două victorii în primele două etape, a adus un plus de încredere în sânul echipei de baschet seniori a clubului, care a plecat astăzi spre Miercurea Ciuc cu gândul clar de a câştiga şi pe terenul uneia dintre echipele fără victorie până acum, CSM VSKC. O formaţie care a început sezonul cu patru înfrângeri usturătoare, două în Cupa României, 54-93 şi 63-83 cu Timişoara, şi alte două în campionat, 56-114 cu FC Argeş Piteşti şi 50-68 la Focşani, dar trebuie tratată cu atenţie, ţinând cont că are, totuşi, în lot cinci jucători străini: un canadian, doi sîrbi, un bosniac şi un croat.
Programată mâine, cu începere de la ora 17.00, în Sala „Eross Zsolt”, confruntarea de la Miercurea Ciuc este tratată, de altfel, cu maximă atenţie de staff-ul nostru, antrenorul Mihai Popa anunţând imediat după victoria de miercuri, cu Rapid, că „este doar o victorie de moral, pentru care băieţii au muncit mult, dar de mâine începem să ne pregătim pentru partida de la Miercurea Ciuc”. Tehnicianul l-ar putea folosi mâine şi pe americanul Kwame Donte Vaughn, care a lipsit în jocul cu giuleştenii din cauza unei uşoare accidentări. Ceilalţi componenţi ai lotului sunt apţi din punct de vedere medical.