Echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti a ajuns la un acord cu americanul Deion Hammond, care devine al treilea yankeu din lotul condus de Mihai Popa şi al cincilea străin legitimat în această vară, în perspectiva participării în Liga Naţională de Baschet Masculin.
Originar din Mitchellville (Maryland), Deion Hammond (23 de ani – născut pe 1 ianuarie 1998, 192 cm) este un combo guard (poate juca pe oricare dintre poziţiile 1, 2 şi 3) care a impresionat la nivel de colegiu, având în ultimele două sezoane jucate pentru Monmouth Hawks medii de 16.3, respectiv 16.8 puncte/meci, cu un procentaj al aruncărilor de 3 puncte identic în doi ani consecutivi de 35.7%.
Deion Hammond devine al cincilea jucător străin din lotul condus de Mihai Popa, după ce, în această vară, au mai fost „semnaţi” americanii Kwame Donte Vaughn (KB Ponte Prizreni) şi Earl Watson (Legia Varşovia), macedoneanul Andrej Magdevski (MZT Skopje) şi sârbul Matija Milin (Capljina).
Altfel, unii dintre jucătorii noi au început deja antrenamentele sub comanda lui Mihai Popa, însă prima şedinţă de pregătire în formulă completă va avea loc, foarte probabil, luni, 23 august.