Echipele de handbal juniori IV ale CSM Ploieşti au ajuns în faza Turneelor Finale ale campionatului, programate să se desfăşoare, începând de mâine, la Râmnicu Vâlcea (sălile „Traian” şi „Energetic”), în cazul fetelor, respectiv la Bucureşti (Sala Pantelimon) şi în Ilfov (Sala Dobroeşti ), în cazul băieţilor.
Fetele pregătite de Geta Opincariu fac parte din Grupa A a Turneului Final, urmând să joace, în Sala „Traian”, cu ACS Lucian Bute, CSC Moşniţa Nouă şi Sporting Ghimbav. Două meciuri mâine şi unul joi dimineaţă. Apoi, în funcţie de locul ocupat, vor merge în Grupele Principale (primele două clasate din fiecare grupă) sau în Grupele Secundare (locurile 3-4), în care joacă un meci vineri după-amiază şi unul sâmbătă dimineaţă, în compania formaţiilor venite din Grupa B. Meciurile de clasament (semifinale ale Grupelor Principale şi Secundare, respectiv Finalele) sunt programate sâmbătă după-amiază şi duminică.
În Grupa A, programul fetelor noastre va fi următorul:
Joi, ora 9.00, ACS Lucian Bute – CSM Ploieşti
Joi, ora 15.15, CSM Ploieşti – CSC Moşniţa Nouă
Vineri, ora 10.15, Sporting Ghimbav – CSM Ploieşti
Lotul de jucătoare pe care Geta Opincariu va miza la Râmnicu Vâlcea este următorul: Federica Cernat, Elena Coşerea Pîtiu (portari), Andra Matei, Cătălina Pantazi, Maria Ioniţă, Alexia Condeescu, Delia Roşu, Sara Curcan, Andrada Dorobăţ, Sara Stroe, Teodora Simion, Bianca Brînzaru, Daria Gheorghe, Diana Pîrvu şi Daria Dinu (jucătoare de câmp).
Băieţii antrenaţi de Ramona Ştefan sunt în Grupa D a Turneului Final şi vor juca, joi şi vineri, în Sala Pantelimon, cu HC Beldiman Arad, LPS Buzău şi ACS Szejke Odorheiul Secuiesc. Apoi, în funcţie de rezultate, vor merge în Grupele Principale sau în cele Secundare, ale căror meciuri sunt programate vineri seară şi sâmbătă dimineaţă. Ca şi în cazul fetelor, meciurile de clasament vor avea loc sâmbătă după-amiază şi duminică.
Programul băieţilor în faza grupelor este următorul:
Joi, ora 12.45, HC Beldiman Arad – CSM Ploieşti
Joi, ora 17.45, LPS Buzău – CSM Ploieşti
Vineri, ora 11.30, CSM Ploieşti – ACS Szejke Odorheiul Secuiesc
Lotul de jucători pe care Ramona Ştefan va miza la Turneul Final este: Andrei Pop, Andrei Manolache, Alexandru Popescu, Gabriel Roşu, Mihai Duţă, Rareş Bucur, Paul Goran, David Sîrbu, Vlăduţ Murăscu, Kevin Balotă, Ştefan Răducanu, Radu Antonescu, Nikolas Milea, Eduard Romee, Mihai Costache şi Ştefan Iliescu.