Echipele de handbal juniori IV ale CSM Ploieşti s-au calificat pentru Turneele Finale ale campionatului după ce au reuşit să ocupe locul al 4-lea (fetele), respectiv al 3-lea (băieţii) la Turneele Semifinale desfăşurate de sâmbătă până astăzi la Bucureşti, respectiv Urlaţi şi Mizil.
Fetele pregătite de Geta Opincariu au evoluat în Grupa 2 a Turneului Semifinal organizat în Sala Pantelimon, din Bucureşti şi au ocupat locul al doilea după ce au pierdut cu Ştiinţa Bucureşti şi s-au impus în disputele cu ACSOV Pantelimon şi Şc. Gen. Topoloveni. Apoi, în meciul de clasament pentru locurile 3-4, au cedat în faţa celor de la CSM Bucureşti.
Rezultatele înregistrate de fetele noastre au fost următoarele
CSM Ploieşti – ACSOV Pantelimon 25-18 (8-7, 12-5, 5-6)
CSU Ştiinţa Bucureşti – CSM Ploieşti 32-23 (10-7, 11-11, 11-5)
CSM Ploieşti – Şc. Gen. Topoloveni 31-12 (12-5, 9-5, 10-2)
Finala pentru locurile 3-4
CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 31-25 (10-7, 13-10, 8-8)
Primele patru echipe, în speţă Ştiinţa Bucureşti, ACS Academia Junior Ploieşti, CSM Bucureşti şi CSM Ploieşti, s-au calificat pentru Turneul Final al campionatului, care este programat în această săptămână, de joi până duminică, la Râmnicu Vâlcea.
Lotul de jucătoare pe care Geta Opincariu a mizat la Bucureşti este următorul: Federica Cernat, Elena Coşerea Pîtiu (portari), Andra Matei, Cătălina Pantazi, Maria Ioniţă, Alexia Condeescu, Delia Roşu, Sara Curcan, Andrada Dorobăţ, Sara Stroe, Teodora Simion, Bianca Brînzaru, Daria Gheorghe şi Daria Dinu (jucătoare de câmp).
La rândul lor, băieţii au jucat în finala pentru locurile 3-4 după ce, în grupă, au trecut de Tricolorul Breaza şi au pierdut cu CSM Bucureşti. Ei au reuşit să câştige meciul de clasament de astăzi, de la Mizil, susţinut în compania celor de la CS Brazi.
Rezultatele înregistrate de băieţi la Urlaţi şi Mizil au fost:
CSO Tricolorul Breaza – CSM Ploieşti 17-31 (5-11, 8-9, 4-11)
CSM Ploieşti – CSM Bucureşti 21-29 (10-12, 7-9, 4-8)
Finala pentru locurile 3-4
CSM Ploieşti – CS Brazi 39-9 (15-2, 13-3, 11-4)
Băieţii s-au calificat pentru Turneul Final programat de joi până duminică în sălile din Pantelimon şi Dobroeşti.
Lotul de jucători folosit de Ramona Ştefan în cele două zile ale competiţiei a fost următorul: Andrei Pop, Andrei Manolache, Alexandru Popescu, Gabriel Roşu, Mihai Duţă, Rareş Bucur, Luca Constantin, Răzvan Florescu, Vlăduţ Murăscu, Ştefan Răducanu, Luca Constantin, Radu Antonescu, Nikolas Milea, Eduard Romee, Mihai Costache şi Ştefan Iliescu.
Atât la feminin, cât şi la masculin, la Turneele Finale participă 16 echipe, care sunt repartizate în 4 grupe, conform unui algoritm dinainte stabilit. Se joacă fiecare cu fiecare în grupă, apoi primele două clasate merg în Grupele Principale, tot dirijat: Grupa Principală 1 va avea în componenţă primele două clasate în fiecare dintre Grupele A şi B, iar Grupa Principală 2 va fi formată din primele două echipe ale Grupelor C şi D. În Grupele Principale, se va ţine cont de rezultatele directe din prima fază a Turneului Final, astfel că fiecare formaţie va disputa doar două partide. După un algoritm similar se va juca şi în Grupele Secundare 1 şi 2, în care merg formaţiile de pe locurile 3-4 din cele patru grupe.
Vom reveni cu detalii în zilele următoare.