Opt sportivi ai secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti au participat, duminică, 30 mai, la Etapa Campionatului Naţional pe role – Cupa „Kids Talent” Braşov, competiţie desfăşurată în Parcul „Tractorul”, din oraşul de sub Tâmpa.
Elevii lui Marius Băcilă au avut evoluţii foarte bune, reuşind să urce în patru rânduri pe podium, prin Eduard Niţu – două locuri 1, Adrian Fierar şi Sebastian Mihalache, fiecare câte un loc 2.
Iată care au fost performanţele sportivilor de la CSM Ploieşti:
Categoria Seniori Open
Locul I – Eduard Niţu
Locul al II-lea – Adrian Fierar
Categoria Juniori II – Băieţi
Locul I – Eduard Niţu
Locul al II-lea – Sebastian Mihalache
Locul al IV-lea – Rareş Moldanschi
Categoria Juniori II – Fete
Locul al VIII-lea – Gabriela Tătar
Categoria Juniori III – Fete
Locul al V-lea – Ariana Marin
Locul al XII-lea – Mara Constantinescu
Locul al XIII-lea – Daria Cârcei
În clasamentul general pe cluburi, CSM Ploieşti a ocupat poziţia a V-a, întrucât s-au luat în considerare cele mai bune 6 performanţe ale sportivilor înscrişi în concurs. La Cupa „Kids Talent”, organizată de CSU Braşov, au participat aproape 200 de sportivi, de la 10 cluburi din ţară. Secţia de patinaj viteză a CSM Ploieşti activează în parteneriat cu CSM Sibiu.