Sportivele secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti participă, începând de mâine, la prima competiţie oficială din 2021: Turneul Internaţional „Irina Deleanu Cup”! Ajunsă la o ediţie aniversară, cea cu numărul 20, întrecerea va fi găzduită, în perioada 18-23 mai, de Sala Polivalentă din Bucureşti şi va avea la start peste 400 de gimnaste din 30 de ţări, printre care şi sportive calificate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din această vară.
Antrenorul coordonator al secţiei, Liliana Băescu, prezentă la competiţie şi ca arbitru internaţional, şi antrenoarea Simona Puiu au înscris la „Irina Deleanu Cup” zece sportive, după cum urmează: Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan (senioare), Sabina Enache şi Anisia Drăgan (junioare, 13-15 ani), Elena Murărescu, Eva Popescu şi Antonia Nuţă (prejunioare, 11-12 ani), Ingrid Gavril, Delia Stroe şi Ştefania Puiu (speranţe, 9-10 ani).
Turneul Internaţional „Irina Deleanu Cup” este organizat de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, sub egida Federaţiei Internaţionale de Gimnastică Ritmică, al cărei preşedinte, Morinari Watanabe, va fi, de altfel, prezent la Bucureşti. Alături de acesta, la întrecerea ce debutează mâine va asista şi preşedintele Federaţiei Europene de Gimnastică Ritmică, Farid Gayibov.