Sportivii secţiei de Kempo a CSM Ploieşti au participat, astăzi, la Campionatul Naţional de Semi-Kempo pentru Juniori şi Tineret, competiţie organizată de federaţia română de profil, în incinta Centrului Sportiv “Apollo” Bucureşti.
Din cei 25 de sportivi pe care antrenorul coordonator Florentin Ghiocel Petrea i-a înscris în competiţie, nu mai puţin de 11 au reuşit să urce pe podium, bilanţul fiind de 3 medalii de aur, 4 de argint şi 4 de bronz, după cum urmează:
– medalii de aur – Flavia Vasilescu (16 ani, -70 kg), Denis Gheorghiu (16 ani, -55 kg) şi Alin Garoseanu (15 ani, -60 kg);
– medalii de argint – Denisa Manu (13 ani, -80 kg), Ştefan Dinu (14 ani, -75 kg), Luis Soare (13 ani, -60 kg) şi Sabin Frăsineanu (12 ani, -35 kg);
– medalii de bronz – Sasha Ilie (10 ani, -30 kg), Florin Păun (13 ani, -70 kg), Edwin Petrea (12 ani, -40 kg) şi Mario Bălăceanu (15 ani, -50 kg).
La întrecerea din Capitală au participat circa 400 de sportivi de la 40 de cluburi din ţară.
Următoarea competiţie de anvergură la care elevii lui Ghiocel Petrea vor participa este Campionatul Naţional de Kempo K1, programat luna viitoare.