Sărbătorită pe întregul continent, Ziua Europei a fost marcată, astăzi, şi de prima reuniune hipică oficială organizată pe Hipodromul Ploieşti în acest an, principala cursă a zilei purtând, simbolic, chiar numele de „Premiul Europei”.
Programată la ora 11:30, cursa vedetă a evenimentului i-a revenit favoritului General de Bry, care s-a impus clar în faţa valoroşilor săi adversari. Armăsarul condus de Adrian Marciu a fost urmat de iapa Detoxicated (driver Marian Costache) şi de iapa Power Sofie (driver Cristian Slate).
În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Incroyable de Bry (Premiul Arena), Wicked from Heaven (Premiul Ager) şi Imperial de Bry (Premiul Avion), de reţinut fiind că, de fiecare dată, în sulky s-a aflat acelaşi Adrian Marciu.
Reuniunea a fost închisă de singura cursă de galop a zilei, dotată cu Premiul „A.R.A.C Sprint”, în care s-a impus fără emoţii marele favorit Alwaadi, condus de bulgarul Ivan Ivanov.
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 16 mai, şi va avea ca principal eveniment Premiul „Constantin şi Elena”.
Rezultatele oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: