Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti merge, în acest weekend, la Râmnicu Vâlcea pentru cel de-al doilea turneu al Fazei Geografice, cu gândul de a repeta performanţa din februarie, atunci când a câştigat toate cele trei partide disputate, pierzând o singură repriză din 9.
Fetele pregătite de Geta Opincariu ocupă primul loc al clasamentului Seriei F şi sunt ca şi calificate în faza Grupelor Valoare, dar va fi important să câştige cât mai multe puncte în special în disputele cu CSŞ Ploieşti şi ACS Academia Junior Ploieşti, formaţiile care se luptă pentru poziţia secundă, ce asigură prezenţa în faza următoare a campionatului.
Programul fetelor noastre este următorul:
Vineri, ora 17.40, CSŞ Ploieşti – CSM Ploieşti (în tur 31-43)
Sâmbătă, ora 17.40, CSM Ploieşti – ACS Academia Junior Ploieşti (în tur 41-25)
Duminică, ora 10.00, Gr. Şc. Energetic Râmnicu Vâlcea – CSM Ploieşti (în tur 25-48)
Lotul de jucătoare pe care Geta Opincariu va conta la Râmnicu Vâlcea este: Federica Cernat, Coşerea Pîtiu Elena (portari) – Eva Petrescu, Adela Radu, Bianca Gheorghe, Alexandra Sîrbu, Andreea Stoica, Irina Simion, Enryka Bodijar, Alexia Niţă, Adelina Andrei, Andreea Popescu, Ştefania Ghiţă, Bianca Pîrvulescu, Bianca Iordache şi Delia Roşu (jucătoare de câmp).
Trei jucătoare, convocate la Lotul Naţional de Cadete
Trei dintre jucătoarele de la CSM Ploieşti vor avea parte de un… sejur prelungit la Râmnicu Vâlcea, întrucât au fost convocate la o acţiune a Lotului Naţional de Cadete (2006-2007), ce se va desfăşura în perioada 13-18 aprilie. Este vorba despre Enryka Bodijar (inter stânga), Bianca Iordache (pivot) şi Adela Radu (extremă stânga), primele două fiind prezente şi în luna februarie la o acţiune similară, împreună cu o altă sportivă a clubului nostru, extrema Alexia Niţă. Adela Radu a ratat acea acţiune din cauza unei accidentări, iar Alexia Niţă nu a fost convocată acum din cauză că va fi un stagiu destinat doar jucătoarelor care sunt componente ale centrelor naţionale de excelenţă.
Aşadar, acesta va fi un stagiu de pregătire centralizată pentru care antrenorii Marius Dănuleţ şi Mihaela Ciobătaru au selecţionat 56 de sportive de la Centrele Naţionale de Excelenţă, fetele noastre având dublă legitimare la CNE Sfântu Gheorghe (Bianca Iordache), respectiv CNE Râmnicu Vâlcea (Enrika Bodijar şi Adela Radu).