Echipa de handbal băieţi a CSM Ploieşti a pierdut, astăzi, cu 41-33 (19-14), primul meci din cel de-al doilea turneu al Diviziei A, susţinut lângă Turda, în Sala „Mihai Viteazul”, în compania formaţiei CSU Piteşti.
Într-o formulă mult schimbată faţă de primul turneu al sezonului, cel din noiembrie, în contextul în care cei mai mulţi dintre jucătorii seniori nu au vrut să semneze contracte pentru acest an, CSM Ploieşti a ţinut piept adversarului doar în primul sfert de oră, scorul după 15 minute fiind 6-6. Având în componenţă mai mulţi jucători cu experienţa primului eşalon, precum Florin Dragomir, Ion Stan sau Răzvan Răpciugă, CSU Piteşti a reuşit, apoi, să se desprindă după un „run” de 6-0 şi, de la 6-12, lucrurile au devenit clare. Băieţii noştri au reuşit în câteva rânduri să vină la două goluri în spatele adversarilor, dar, mult mai omogeni şi mai rutinaţi, argeşenii au ştiut când să apese pe acceleraţie şi să-şi asigure victoria la un scor liniştitor: 41-33 (19-14).
Pentru CSM Ploieşti, care participă cu un lot în care se regăsesc şase juniori 1 şi doi juniori 2, au jucat: Ad. Tănăsescu, M. Ion – F. Mereu (9 goluri), P. Albu (7, 3 din „7 metri”), Al. Grigore (4), V. Dincă (3), Ov. Niculescu (2), R. Iacob (2), Al. Ghiţă (2), Al. Ilie (2), R. Dumitru (1), M. Dragomir (1) şi Al. Niţă.
Mâine, băieţii noştri vor avea zi liberă, în condiţiile în care CSU Târgovişte nu s-a prezentat nici la acest turneu. Urmatoarea partidă este cea de sâmbătă, cu CNE Sighişoara (ora 15.20) şi, ca o noutate, tot în urma absenţei dâmboviţenilor, confruntarea cu CS Politehnica Iaşi, de duminică, a fost devansată, urmând să se joace de la ora 14.50.