Doi dintre sportivii de valoare ai secţiei de box a CSM Ploieşti, Marian Ghinoiu (49 kg) şi Iulian Dumitrescu (75 kg), au fost convocaţi la o nouă acţiune a lotului naţional de tineret, ce se va desfăşura, începând de luni, 11 ianuarie, la Bacău.
Cei doi vor intra sub comanda coordonatorului lotului, cunoscutul Relu Auraş, şi se vor pregăti în oraşul moldav până în luna aprilie, atunci când sunt programate Campionatele Mondiale pentru Tineret, ce se vor ţine, cel mai probabil, la Kielce (Polonia), în perioada 10-24 aprilie.
Marian Ghinoiu este campion naţional de tineret la categoria „49 kg” (Giurgiu, octombrie 2020), dar şi ocupant al locului al V-lea la Campionatele Europene de la Budva (Muntenegru), din luna noiembrie a anului trecut, iar Iulian Dumitrescu a fost campion naţional de juniori la categoria „70 kg”, însă în 2020 nu a boxat la Campionatul Naţional „U22” din octombrie, întrucât Federaţia Română de Box a decis ca membrii lotului olimpic să fie menajaţi în perspectiva unui turneu ce urma să se desfăşoare la scurt timp după acesta. Din păcate, din cauza unei accidentări uşoare la umăr, Iulian Dumitrescu nu a participat nici la „europenele” de tineret de la Budva.
Cei doi elevi ai lui Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea au fost prezenţi şi în luna septembrie a anului 2020 la un stagiu centralizat al lotului de tineret, desfăşurat tot la Bacău şi organizat în perspectiva competiţiei din Muntenegru.
Tot de luni, 11 ianuarie, fratele mai mare din familia Dumitrescu, George (63.5 kg), va urca la Piatra Arsă alături de lotul olimpic de seniori al României, pentru un stagiu de pregătire centralizată.