Anul 2021 a debutat cu o veste bună pentru secţia de handbal a CSM Ploieşti, unul dintre cei mai promiţători jucători ai echipei de seniori, Cătălin Patrick Albu (19 ani), fiind convocat la un stagiu de pregătire al echipei naţionale de tineret al României. Nominalizat încă din luna ianuarie a anului trecut printre componenţii lotului lărgit al „tricolorilor” mici, fără a avea însă şansa de a participa la o primă acţiune, cea din aprilie 2020, anulată de pandemia de coronavirus, Patrick s-a prezentat astăzi la Bucureşti pentru un cantonament pe care Federaţia Română de Handbal l-a programat în perioada 4-15 ianuarie.
Ar fi de remarcat faptul că Patrick Albu şi Mark Adoreanu („U” Cluj-Napoca) sunt singurii reprezentanţi ai Diviziei A în lotul convocat de selecţionerul Raul Fotonea, ceilalţi membri ai lotului provenind de la formaţii din Liga Zimbrilor, cele mai cunoscute nume fiind cele ale lui Liviu Caba, Aron Dedu (ambii de la SCM Politehnica Timişoara), Daniel Pop şi Alexandru Ghivil (ambii de la AHC Potaissa Turda), Sergiu Olaru (CSA Steaua Bucureşti) sau Mihai Nica (CSM Bucureşti).
Postul de bază al lui Patrick Albu este cel de extremă stângă, dar poate evolua şi ca extremă dreaptă sau conducător de joc. În primul turneu de Divizia A, din noiembrie, de la Turda, el a fost golgheterul echipei noastre, cu cele 13 goluri marcate în partidele cu CSU din Suceava (7) şi CSM Bacău 2 (6).
Stagiul de pregătire de la Bucureşti reprezintă prima acţiune a echipei naţionale „U21” a României în perspectiva participării la Campionatul Mondial de Tineret programat în perioada 28 iunie – 3 iulie, în Ungaria.