Echipa de baschet masculin seniori a CSM Ploieşti va debuta, în acest weekend, în ediţia de campionat 2020-2021 a Ligii I, cu prilejul primului turneu al sezonului, pe care îl şi organizează, în Sala Sporturilor Olimpia.
Formaţia noastră, pregătită în acest an de Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu, este la acest turneu în grupă cu CSU Ploieşti şi ACSB Liliecii Bucureşti, cea de-a patra echipă repartizată iniţial alături de ele, CN Aurel Vlaicu, retrăgându-se în ultima clipă. Drept urmare, turneul din Sala „Olimpia” are doar trei meciuri în program, după cum urmează:
Astăzi, ora 19.00, CSU Ploieşti – ACSB Liliecii Bucureşti
Sâmbătă, ora 14.00, ACSB Liliecii Bucureşti – CSM Ploieşti
Duminică, ora 10.00, CSU Ploieşti – CSM Ploieşti
Din păcate, accesul publicului la meciuri nu este permis.
În ceea ce priveşte lotul de jucători pe care CSM Ploieşti se va baza în acest sezon, acesta a suferit câteva modificări faţă de ediţia trecută de campionat, încheiată brusc, din cauza pandemiei. Astfel, ca nume mai cunoscute, au (re)venit la Ploieşti conducătorul de joc Andrei Damian (26 ani), care a jucat ultima dată pentru BC Miercurea Ciuc, şi pivotul Andrei Ene (25 ani), a cărui ultimă prezenţă a fost la CSO Voluntari. Totodată, au fost promovaţi cinci tineri de perspectivă de la grupele U16, U15 şi U14: Luca Dănescu (16 ani), George Angelian (14 ani), Vlad Oţelea (15 ani), Andrei Rogozanu (15 ani) şi David Petre (15 ani).
Lotul CSM Ploieşti pentru sezonul 2020-2021: Călin Dumitru, Andrei Damian, Horia Scărlătescu, Andrei Ene, Mircea Ianuli, Ştefan Neagu, Odysseas Iancu, Alexandru Chirilă, Mihai Comănescu, Alin Carabulea, Cristian Velcea, George Angelian, Iulian Geangu, Luca Dănescu, Vlad Oţelea, Andrei Rogozanu şi David Petre.
Cel de-al doilea turneu al sezonului este programat anul viitor, în perioada 13-14 februarie.