Gimnastica ritmică se pregăteşte pentru ultima competiţie a anului 2020, Cupa României urmând să aibă loc în acest weekend, în Sala Polivalentă din Bucureşti. Este concursul rezervat celor mai bune şase sportive de la fiecare categorie de vârstă, respectându-se ierarhiile de la recentul Campionat Naţional ce a avut loc la Ploieşti (23-25 octombrie), astfel că, din partea CSM Ploieşti, vor fi prezente senioarele Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, ocupantele locurilor 4, respectiv 5, la „naţionale”, dar şi, în afara concursului, promiţătoarea junioară Sabina Enache. Ea a fost a 13-a la întrecerea desfăşurată în urmă cu două săptămâni în Sala Sporturilor Olimpia, dar a fost acceptată să participe şi la Cupa României „hors concours” în contextul în care multe sportive clasate mai bine nu vor fi la Bucureşti, ele aflându-se în pregătire la Centrul Olimpic pentru Junioare, de la Arad.
Delegaţia ploieşteanpă va fi completată, bineînţeles, de antrenoarea Simona Puiu şi de coordonatoarea secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti, Liliana Băescu, prezentă şi în calitate de arbitru internaţional.
Astăzi este programat antrenamentul de acomodare, competiţia propriu-zisă urmând să se desfăşoare mâine, începând cu ora 10.00. Întrecerea junioarelor va debuta la ora 16.45, iar senioarele Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan vor concura începând cu ora 18.30.