Weekend-ul care a trecut a fost unul plin pentru sportivii secţiei de şah a CSM Ploieşti, care au participat la două concursuri: cei mai mici, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, au fost prezenţi la „Royal Grand Prix”, competiţie organizată vineri şi sâmbătă, în sala de şah de la Stadionul „Ilie Oană”, de CS Royal Chess în colaborare cu clubul nostru, iar patru dintre jucătorii mai experimentaţi au reprezentat clubul la Campionatul Naţional pe echipe – Divizia B, Seria Sud.
În turneul de la Ploieşti, mici sportivi pregătiţi de Petre Grigore au reuşit să obţină nu mai puţin de 12 medalii, dintre care 5 de aur, 6 de argint şi una de bronz, după cum urmează:
– aur – Antonia Radu, Ioan Negroiu, Vladimir Boştină, Ema Davicenco şi Melania Grigore;
– argint – Filip Şandru, Diana Florea, Patrick Diaconescu, Ioana Moş, Alexandru Constantinoiu şi David Popescu;
– bronz – Eduard Oprea.
Patru dintre sportivii mai experimentaţi – Anamaria Raţă, Irinel Trăilă, Teodor Szocs şi Marian Sandu – au reprezentat clubul la Campionatul Naţional pe echipe – Divizia B, Seria Sud, competiţie organizată, de vineri până duminică, în Bucureşti de Federaţia Română de Şah, în colaborare cu ACS Rozmarin şi Arcca Vitan Vilage. CSM Ploieşti a ocupat la final locul al 7-lea (din 15 echipe), de remarcat fiind performanţa lui Teodor Szocs, care a obţinut, la masa a 2-a 6 puncte din 7, precum şi cea a lui Marian Sandu, care a avut 4 puncte la masa 1, în condiţiile în care a avut drept adversari un maestru internaţional şi un maestru FIDE.
Galerie foto: