Secţia de fotbal a CSM Ploieşti şi-a făcut planurile atât pe termen scurt, privind desfăşurarea antrenamentelor în această perioadă, cât şi în perspectiva viitorului sezon competiţional, din punct de vedere al structurii secţiei şi a repartizării antrenorilor pe grupe.
Totul s-a făcut în cadrul unei şedinţe pe care coordonatorul secţiei, Adrian Teodorescu, a organizat-o, ieri, la stadionul „Ilie Oană” cu toţi antrenorii, întâlnirea venind şi ca urmare a video conferinţei FRF la care el a luat parte, marţi după-amiază. Principala noutate anunţată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a vizat posibilitatea ca, din data de 15 iunie, antrenamentele de la nivel de copii şi juniori să se poată desfăşura în formulă completă, nu pe grupuri de maxim 3 sportivi, aşa cum au stat lucrurile începând cu 1 iunie. Şeful federaţiei urma să poarte o discuţie şi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pentru a se oficializa această decizie.
După prelucrarea informaţiilor venite de la federaţie, s-a trecut la stabilirea antrenorilor de la fiecare grupă, astfel: Pompiliu Stoica – Juniori Republicani A (2002-2003) şi B (2004-2005), Bogdan State – Juniori C (2006-2007), Gheorghe Mârzea – Juniori D (2008-2009), Valeriu Aristan – Juniori E (2010-2011), Lucian Catinca – Iniţiere (2011-2012) şi Dragoş Negraru – Iniţiere (2013-2014). Totodată, Gheorghe Mârzea se va ocupa şi de pregătirea tuturor portarilor secţiei.
Antrenamentele s-au reluat începând cu data de 1 iunie, cu respectarea tuturor reglementărilor impuse de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii, şi vor continua – se speră în formulă completă, începând cu 15 iunie – în locaţiile la care clubul poate apela, respectiv Sala „Olimpia”, Stadionul „Ilie Oană” şi Parcul Municipal Vest.