Patru dintre echipele de handbal ale CSM Ploieşti au avut programate partide oficiale în acest weekend, ziua de sâmbătă soldându-se cu o victorie şi o înfrângere. Cel mai important meci a fost cel al juniorilor 1, care au făcut pasul decisiv spre turneul final al campionatului după victoria clară, scor 34-29 (18-15), obţinută astăzi în faţa celor de la AHC Dobrogea Sud Constanţa J1. Ca bonus, prin succesul realizat în faţa adversarei directe la primul loc al Grupei Valoare 2, elevii lui Silviu Stănescu au şansa de ataca Turneul final dintr-o postură favorabilă, totul urmând să se decidă, însă, în partida retur, de la începutul lunii aprilie.
Meciul din Sala „Olimpia” a fost, parcă, mai lejer decât se anunţa, băieţii noştri reuşind să şi-l facă uşor prin evoluţia convingătoare pe care au avut-o de-a lungul celor 60 de minute. A fost echilibru doar în primele secvenţe, CSM-ul reuşind să se desprindă prima dată la 7-5 (minutul 10) şi 9-6 (minutul 12). Diferenţa s-a menţinut preţ de câteva minute, după care un nou „sprint” ploieştean, venit şi pe fondul unor erori ale adversarilor în momente în care au scos portarul pe situaţii de eliminare, a dus tabela la 17-11 (minutul 26). Emoţiile nu erau, însă, risipite, pentru că scorul s-a strâns până la pauză, 18-15, şi, chiar, imediat după reluare, Constanţa a venit la un singur gol în spate: 18-17 (minutul 34).
Băieţii noştri au refuzat, însă, să trăiască periculos şi au înscris rapid patru goluri consecutive, iar de la 22-17 (minutul 42), lucrurile chiar au fost mai simple. S-a făcut 25-19 (44), 28-23 (51), iar diferenţa de cinci goluri nu s-a mai „rupt” până la ultimul sunet al sirenei: 34-29.
Pentru CSM Ploieşti, au jucat: M. Oprea, Ad. Tănăsescu, Cr. Ioniţă – I. Mirică (8 goluri), G. Paraschiv (7), I. Mereu (6), P. Albu (5), R. Floarea (3), Al. Pop (2), N. Nicolae (1), R. Pantazi (1), D. Rudai (1) şi M. Iorga.
În etapa a 4-a a Grupei Valoare 2, CSM Ploieşti va juca, sâmbătă, în deplasare, cu CSŞ Călăraşi.
Tot astăzi, la prânz, echipa de juniori 3 a jucat, în etapa a 3-a a Grupei Valoare 2, pe teren propriu, cu ACS Fortuna Bucureşti. Elevii Ramonei Ştefan au pierdut cu 22-36 (13-21) şi acum au două săptămâni la dispoziţie pentru a pregăti deplasarea de la CSM Bucureşti, programată pe 21 martie.
Mâine, tot în Sala “Olimpia”, junioarele 3 joacă, de la ora 11.30, cu HC Activ CSO Plopeni, în ultima etapă a sezonului regulat din Grupa D, iar echipa masculină de Divizia A primeşte, de la ora 16.00, vizita formaţiei CSM Alexandria, în runda a 21-a a Seriei B.
Galerie foto, Juniori 1, CSM Ploieşti – AHC Dobrogea Sud Constanţa J1 34-29 (18-15):