Echipa de baschet masculin a CSM Ploieşti a încheiat sezonul regulat al Ligii I cu o victorie obţinută în derbiul local cu CSU Ploieşti, scor 67-65 (10-15, 13-23, 27-16, 17-11)! Meciul din Sala Sporturilor Olimpia, în care băieţii pregătiţi de Eugeniu Melnic şi Ionuţ Ivan au fost oaspeţi de această dată, a fost decis de un „buzzer beater” reuşit de Horia Scărlătescu în ultima secundă a confruntării, care a răsplătit, cumva, revenirea izbutită de CSM în repriza secundă. Conduşi la pauză cu 38-23, Carabulea, Călin Dumitru şi mai tinerii lor colegi au reuşit o parte a doua mult mai bună şi au făcut ca partida să fie decisă de inspiraţia de la ultimul atac, concretizată în coşul de două puncte realizat de Scărlătescu.
Lotul CSM Ploieşti pentru partida de ieri a fost următorul: Carabulea (24 puncte), C. Dumitru (23, 1×3), Al. Chirilă (9, 3×3), D. Constantin (5), H. Scărlătescu (3), D. Iancu (2), Comănescu (1), Preda şi Teodorescu.
În urma victoriei de ieri, CSM Ploieşti încheie sezonul regulat pe poziţia a 8-a a clasamentului Ligii I, cu 6 victorii şi 12 înfrângeri, şi va evolua în meciurile de clasament pentru locurile 7-10. Interesant este că băieţii noştri ar urma să joace în prima fază tot cu CSU Ploieşti (locul 9), formaţia calificată după un duel „cel mai bun din trei partide” urmând să se confrunte, pentru locul 7, cu echipa calificată din disputa CSM Târgu Mureş (locul 7) – CSO 2 Voluntari (locul 10).
Galerie foto: