Trei dintre sportivii secţiei de sambo a CSM Ploieşti, însoţiţi de antrenorul Florentin Ghiocel Petrea, au participat, sâmbătă, la cea de-a 20-a ediţie a Memorialului „Lorincz Marton”, un Turneu Internaţional de lupte organizat în satul Corund, din Satu Mare.
Toţi cei trei juniori ai clubului nostru au reuşit să urce pe podium, Edwin Petrea şi Luca Frăsineanu câştigând medaliile de aur, iar David Vasilescu, pe cea de bronz.
Competiţia organizată în memoria fostului campion olimpic la lupte greco-romane, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 şi originar din Corund, a avut la start 235 de sportivi reprezentând 20 de echipe din România, Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova.
Galerie foto: