Echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti a susţinut, în această dimineaţă, cel de-al doilea meci oficial din 2020, reuşind să se impună, previzibil, pe terenul formaţiei secunde a celor de la CSO Voluntari. A fost 73-70 (25-19, 17-15, 24-19, 7-17) pentru băieţii pregătiţi de Eugeniu Melnic, Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu, însă nu fără emoţii, după revenirea reuşită în ultimul sfert de formaţia gazdă.
CSM Ploieşti a abordat şi jocul de astăzi cu „aripa tânără”, cei mai experimentaţi jucători fiind Ianuli, Carabulea şi Dumitru, care au şi reuşit, e drept, 63 din cele 73 de puncte ale formaţiei noastre.
Eugeniu Melnic a început meciul din Sala „Gabriela Szabo” cu M. Comănescu (2 puncte), D. Iancu (1), C. Dumitru (13, 4×3), A. Carabulea (26), M. Ianuli (24, 1×3), apelând, pe parcurs, şi la Al. Chirilă (4 puncte), H. Scărlătescu (2) şi D. Constantin (1).
În weekend-ul următor, băieţii vor susţine restanţa din etapa a 11-a, cu U-BT 2 Cluj-Napoca, meciul urmând să se dispute cel mai probabil sâmbătă, la ora 13.00. Vom reveni cu confirmarea programării jocului. Totodată, meciul din runda a 14-a, cu CSM Târgu Mureş, ce ar trebui să se joace tot la finalul săptămânii viitoare, este posibil să fie amânat, la solicitarea formaţiei vizitatoare, pentru partea a doua a lunii februarie.