Noul an debutează cu o veste tristă atât pentru Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, cât şi pentru toţi iubitorii fotbalului din Ploieşti: fostul atacant al Petrolului, Marcel Catinca, a încetat astăzi din viaţă, la vârsta de 56 de ani.
Marcel Catinca a activat în ultimii ani în cadrul CSM Ploieşti, atât ca antrenor la grupele de juniori ale clubului, cât şi în departamentul de scouting al secţiei de fotbal.
Cea mai mare performanţă ca antrenor în cadrul CSM Ploieşti a realizat-o în sezonul 2014-2015, atunci când echipa de juniori B1 a clubului a ajuns în semifinalele campionatului naţional, fiind eliminată de CS FC Dinamo Bucureşti.
Corpul neînsufleţit va fi depus, mâine, la ora 13.00, la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, din Ploieşti, acolo unde se va ţine, joi, şi slujba de înmormântare, începând tot cu ora 13.00. Înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Bolovani, în jurul orei 15.00.
Întregul colectiv al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti este alături de familia îndoliată. Condoleanţe, Lucian Catinca!
Odihneşte-te în pace, Marcel Catinca!