Iubitorii handbalului şi baschetului din Ploieşti au, în următoarele trei zile, şansa de a urmări meciuri din competiţiile juniorilor, susţinute în Sala Sporturilor Olimpia de echipele Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.
La handbal, va fi ziua şi meciul, „balul” fiind deschis, mâine dimineaţă, de echipa de junioare 2, care întâlneşte CSŞ Târgovişte într-un duel pentru locul al 2-lea al Seriei D. Partida fetelor pregătite de Robert Comendant va începe la ora 9.30 şi va fi arbitrată de o brigadă din Braşov, alcătuită din C. Mihai şi K. Szabo.
Va urma, duminică, de la ora 11.00, meciul junioarelor 3, lidere ale Seriei D, cu ACS Olimpic Mizil, în care elevele aceluiaşi Robert Comendant pornesc, clar, cu prima şansă, mai ales că au câştigat şi în tur cu 36-20 (17-10). Întâlnirea contând pentru etapa a 13-a va fi arbitrată de brigada alcătuită din C. Badea (Ph)/N. Ionică (Ot). Fetele au jucat şi joi seară, la CSO Tricolorul Breaza, unde s-au impus cu 38-30 (19-16).
În fine, seria de meciuri de handbal din „Olimpia” se încheie luni, când juniorii 1 vor finaliza această fază a campionatului cu meciul din etapa a 14-a, în care primesc vizita formaţiei de pe locul al 4-lea, CSŞ Caracal. Băieţii antrenaţi de Silviu Stănescu vin după partida de miercuri, din runda intermediară, în care s-au impus clar, cu 39-17 (21-8), în deplasarea de la CSŞ Râmnicu Vâlcea. Meciul de luni va începe la ora 14.00 şi va fi arbitrat de M. Bîrsan (Ms)/F. Duşa (Bv).
Ziua de sâmbătă va fi, totuşi, dedicată baschetului juvenil, echipa de junioare „U14” a CSM Ploieşti urmând să găzduiască cel de-al 5-lea turneu al sezonului şi să joace, în Grupa A1, cu ACS Sepsi Sfântu Gheorghe şi BC Slam Bucureşti. După patru turnee, fetele pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu au un bilanţ de şase victorii şi două înfrângeri.
Programul meciurilor de mâine este următorul:
Ora 13.00: CSM Ploieşti – ACS Sepsi Sfântu Gheorghe
Ora 15.30: ACS Sepsi Sf. Gheorghe – BC Slam Bucureşti
Ora 18.00: CSM Ploieşti – BC Slam Bucureşti